Program Luni - Vineri 09:00 - 17:00 // Sâmbătă 09:00 - 13:00

Telefon 022-46-37-28

Igiena corpului

Multe persoane au o înţelegere cât se poate de personală a ceea ce înseamnă igiena în general şi igiena intimă în special.

Cu toate că în general termenul „igiena” este înţeles ca simpla „spălare” sau, ceva mai complex, „prevenirea îmbolnăvirii prin spălare”, igiena reprezintă de fapt o serie întreagă de condiţii şi practici care au ca scop să menţină sănătatea şi viaţa sănătoasă. Este adevărat că majoritatea acestor reguli se referă la simpla spălare, dar „igiena” nu înseamnă numai această practică.

„Igiena” are multe aspecte care încep cu igiena personală (deprinderi de viaţă sănătoasă, curăţe­nia corpului şi a hainelor, alimentaţie sănătoasă, un regim echilibrat de odihnă şi mişcare), continuă cu igiena gospodăriei (pregătirea în condiţii igienice a alimentelor, curăţenia, iluminarea şi aerisirea casei), terminând cu igiena muncii (măsuri care au ca scop eliminarea riscurilor apariţiei bolilor pro­fesionale şi a accidentelor), sănătate publică (supravegherea alimentării cu apă şi alimente, preve­nirea răspândirii bolilor infecţioase, eliminarea gunoaielor menajere şi a apelor reziduale, controlul poluării aerului şi a apei) şi igiena mentală – recunoaşterea factorilor psihologici şi emoţionali care contribuie la o viaţă sănătoasă.

Şi acum, câteva practici de igienă personală:

  • spălarea frecventă a corpului, a mâinilor în special, iar după folosirea toaletei – obligatoriu
  • spălarea dinţilor (igiena orală) măcar de două ori pe zi dacă nu după fiecare masă
  • folosirea lenjeriei curate şi schimbarea ei (cât mai) frecventă
  • păstrarea curăţeniei hainelor
  • evitarea contactului cu fluide corporale (fecale, urina, voma)
  • evitarea mâncatului cu mâinile murdare
  • acoperirea gurii cu o batistă în momentul tusei sau strănutului (nu cu mâna; gândeşte-te cum ar fi să strănute cineva în mână şi apoi să ţi-o întindă pentru a-ţi strânge mâna în semn de salut…)
    • evitarea băgatului degetelor în nas
    • evitarea atingerii feţei cu mâinile murdare
    • evitarea lingerii degetelor pentru numărarea banilor sau răsfoire
    • evitarea „roaderii” unghiilor
    • păstrarea curăţeniei zonei de locuit.

Igiena corporală

Corpul:

•    Spălarea zilnică cu apă şi săpun scade pericolul apariţiei erupţiilor pe piele, elimină transpiraţia şi mirosurile neplăcute.

Părul:

  • În funcţie de grăsimea părului se recomandă spălarea lui de 1-2 ori pe săptămână.

Faţa:

  •  Spălarea obligatorie cel puţin de 2 ori pe zi.

                          Strivirea coşurilor de pe faţă este contraindicată, pentru a evita riscul de infectare şi apariţia acneei.

Dinţii:

•    Pentru a menţine igiena cavităţii bucale este necesar de spălat dinţii de cel puţin 2 ori pe zi, iar dacă este posibil – după fiecare masă (dejun, prânz, cină). Dacă acest lucru nu este posibil -gura se clăteşte cu multă apă.

Spălarea mâinilor cu săpun e obligatorie:

  • Înainte de fiecare masă
  • După vizitarea toaletei de fiecare dată.

Este important ca fiecare adolescent să ştie că periuţa de dinţi, pieptenele, unghiera sau for-fecuţa pentru manichiură, aparatul de ras, batista, prosopul, lenjeria intimă – toate acestea sunt obiecte proprii şi nu se împrumută!